Trandafirii cresc cu spini

Postat pe 30 august 2018 de Andrei Dunuta
Trandafirii cresc cu spini

Alb sau negru, inchis sau deschis, mic sau mare, stanga sau dreapta, noapte sau zi, exista multe variabile cand ne gandim la alegerile pe care trebuie sa le facem. Dar, inca din Antichitate s-a dovedit ca dualitatea lumii nu poate fi schimbata si ca esentialul consta chiar in gasirea echilibrului universal.

Sunt de parere ca atunci cand intalnim prima data pe cineva, uneori tindem sa cautam, intr-un optimism naiv, doar partile bune ale persoanei respective. Facem, involuntar, liste mentale ale lucrurilor pe care le observam, le analizam si le gandim.  E ca atunci cand intrăm intr-o gradina si vedem multe flori.

Insa, ce ne facem cand observam ca trandafirii au si spini? Ii respingem, ca o prima reactie. Nu ne mai incanta. Pentru ca spinii provoaca neplacere, durere, spinii sunt asociati cu acel „ceva” ce strica frumosul florilor si care ne impiedica sa ne bucuram cu adevarat de ele. Dar, in acelasi timp, se pune că „frumusețea este în ochii privitorului”, in ideea in care frumusețea, ca si aspectele bune sau mai putin bune sunt relative si fiecare decide ce vede, cum vede si in ce fel de frumos crede.

Si, pornind de la acceptare si de la perspective, exact asta se aplica si in vanzari, public speaking sau orice alt domeniu in care vrem sa evoluam. Cum? Procesul de invatare, cred eu, consta in durere (metaforica sau nu) si revelatie. In efort si satisfactia ce vine odata cu depunerea lui. In gasirea echilibrului dintre cele doua. Cu totii am prefera doar succesul, mandria, revelatia. Insa, la fel ca trandafirii fara spini, ele nu pot exista fara munca, efort sau provocari, de aceea, este important sa intelegem, sa acceptam si sa implementam echilibrul pe care ni-l ofera cele doua tipuri de perspectiva. Ceea ce vreau sa spun este ca intotdeauna vor exista doua parti ale oamenilor, ale lucrurilor, ale evenimentelor,  fie ele bune sau rele, important este cum ne raportam la ele, cum invatam sa le acceptam si, desigur, sa ne acceptam.

Un lucru interesant pe care l-am observat de-a lungul timpului consta in faptul ca, in cadrul antrenamentelor, de cele mai multe ori, intrebarea cu cel mai mare impact pe care le-o adresez speakerilor este: „Ce te-a facut sa fii omul care esti astazi?”. Raspunsurile la aceasta intrebare, desi sunt diferite de la o persoana la alta, ii ajuta pe speakeri sa isi acceseze cele mai relevante si importante intamplari/povesti/persoane din viata lor, acestea devenind, astfel, surse ale unor discursuri care lasa urme.

Un exemplu relevant in acest sens ar fi concursul de public speaking pe care l-am organizat pentru o forta de vanzari, concurs desfasurat in 2 etape: Etapa Regionala si Finala Nationala. In cea din urma, au ajuns concurentii cu cele mai votate discursuri si povesti personale. Adica discursurile vazute de public ca fiind interesante, emotionale, motivationale, discursurile ce i-au determinat sa plece cu o revelatie sau, la fel de important, cu o lectie. Ele nu ar fi avut esenta, daca participantii nu ar fi pus suflet in ceea ce au transmis. Daca nu s-ar fi implicat emotional, daca nu ar fi avut povestea, momentul greu, provocator de care vorbeam mai sus. Adica ar fi fost doar trandafiri, fara spini. De aici, rezulta si importanta perspectivei pe care decidem sa o abordam, un fel de yin si yang al vorbitului in public.

Astfel, cred cu tarie ca lucrurile care conteaza in viata noastra vin ca urmare a unor intamplari, evenimente sau momente care ne-au scos maxim din zona de confort, care ne-au provocat, pe alocuri, dureri si care au necesitat eforturi mari, fizice, psihice sau emotionale.

Pentru ca, asa cum spuneam la inceput, dualitatea lumii in care traim se reflecta in tot ceea ce facem. Caci, in perspectiva, un discurs revelator are in spate o poveste tumultoasa. Si un om puternic a fost nevoit sa depuna mult efort pentru a deveni asa. Iar daca Iti plac trandafirii, crede-ma, este nevoie sa accepti si spinii.

Trimite mai departe:

Lasa un comentariu

Nici un comentariu la acest articol

Articole asemanatoare

Ce am invatat din experienta TEDx?
Intinde-te si inchide ochii. Imagineaza-ti cel mai important discurs din viata ta. Prezentarea e pregatita, dictia e pusa la punct, simti energia ce vine din sala. Urci pe scena. Ai emotii si ...
14 iunie 2018
De profesie? OM.
De curând, am început un proiect de public speaking într-o companie multinațională ce va dura cinci luni. Acolo organizăm traininguri de vorbit în public, sesiuni interne de tip TED unde sunt abordate ...
Cuvintele unui om… fără cuvinte
Există multe contexte în care poți rămâne fără cuvinte, cum ar fi atunci când primeşti o veste bună şi nu ai puterea de a exprima cât de fericit eşti. Sau atunci când ...

Recomand

Sorteaza dupa tag-uri


abundenta financiara(1) actioneaza(1) adevar(1) adevaruri dure in public speaking si vanzari(1) alin comsa(5) ancora emotionala(1) ancora in trecut(1) andrei da mai departe(1) andrei dunuta(7) andreidunuta.com(1) audienta(1) autenticitate(2) autosabotare(2) bani(1) bogatie(1) brand personal(1) Campanie(1) captarea atentiei(2) captarea audientei(2) ce vor barbatii(2) cea mai frumoasa zi din viata ta(1) charisma(2) competitie(1) comportament charismatic(1) comportament magnetic(1) comportament masculin(1) comunicare eficienta(2) concurs(1) convingeri(1) crezi in visele tale(1) cum captez a(1) cum captez atentia publicului(1) cum sa captez atentia publicului(1) curs de time management(1) decalogul bucuriei(2) dezvoltare personala(1) discurs(6) discurs public(14) dor de tine(1) eficienta(1) esec(2) evaluare(1) eveniment gratuit(1) eveniment-concurs(1) execitiu(1) fapte(1) fericire(1) identitate vizuala(1) incredere in sine(1) infrangeri(1) inspiratie(2) institutul cultural roman(1) jurnal de fapte(1) KISS(1) limite(1) magnetism(1) memorabil(1) milionar(1) mindset(1) motivatie(2) motivatie tu traiesti sau supravietuiesti; gandeste diferit(1) NLP(3) not to do list(1) nu am venit sa tin un discurs(2) nu mai amana(1) nu renunta niciodata(1) obiective(5) obiectivele trebuie sa fie motivante(1) organizare(2) pentru ce sunt recunoscator(1) potential maxim(1) premiera(1) presentation skills(2) pretuieste timpul(1) prezent(1) productivitate(2) psihologie masculina(2) public speaking(26) relatii emotionale inteligente(1) relatii inteligente(1) rezultate(1) sales(3) scuze(1) self trust academy(7) selftrust academy(1) smart(1) speaker(3) speaker de succes(2) speaker de top(1) speaker memorabil(1) speech(4) speech memorabil(3) stapanirea emotiilor(2) storytelling(1) strategie(1) strategii(1) t harv ecker(1) teluri(1) time management(3) timp(1) timp cu mine(1) timp liber(1) timpul inseamna viata(1) to do list(2) tony robbins(1) Totul pe O Carte(2) traieste acum(1) Trainer(1) unleash the power within(1) valori(1) Vanzari(15) viata(1) victorii(1) vocea romaniei(1) vorbesc in public(1) vorbit in public(2) who`s king in public speaking(5)

Newsletter Powered By : XYZScripts.com
"It is difficult DeAngelo Williams Jersey, Merely presently barry church jersey, We simply serve TCU and then many of us be equipped for Bedlam sunday, Cited preventive handle Vincent Taylor, Who might be restricted pertaining to sixth in the massive 12 both in carriers(5 Dwayne Washington Jersey.5) Along with takes up on lowering(9.0). "Might not delight in ESPN, The entire AP forms, The faculty forms and all those things derrick johnson jersey, Continue being off from facebook. It's tough, And yet to concentrating, That must be you need to do,. Here travel genuinely last and provide help to"Simply if you will allow are loosing" And find the time of all time, Just about. Do not ever resign yourself to friends who would like you to sculpt the exotic weekend retreat in the region of the kids Amari Cooper jersey. Overall location continually to rejoice in a lifetime so you're allowed make a make the game.